Biografie
Desi m-am nascut in Transilvania (Cluj-Napoca), mi-am petrecut doar primii 4 ani din viata pe acest pamant invaluit in superstitii si clisee. Tata a fost repartizat ca medic in Constanta unde mi-am petrecut urmatorii 15 ani din viata. Sincer, orasul de la malul marii nu mi-a placut niciodata si aici as putea sa-mi citez un prieten: “Constanta e frumoasa doar daca stai cu spatele la ea si cu fata la mare”. Asa ca nu e de mirare ca am dat la facultate la Bucuresti unde m-am si mutat din momentul in care am fost acceptata ca studenta. Am intrat la o facultate care azi nu mai exista- “Scoala Superioara de Jurnalistica” (ŞSJ)- dar care pe vremea cand inca mai era avea o reputatie foarte buna. Timp de 4 ani, am avut profesori unul si unul- Robert Turcescu, Ion Barbu, Ilie Serbanescu, Jeana Gheorghiu sau Sorin Iliesiu sunt doar cateva nume- cu care am facut scoala, dar am tras si niste “beri” grozave in Club A. Am uitat sa mentionez ca facultatea mea era peste drum de Club.
In iulie 2003, m-am trezit cu o diploma de jurnalist (specializare de presa scrisa) si cu perspectiva de vis urat de a ma angaja pe un salar pe care l-as fi cheltuit cu prietenii intr-un weekend. In acel moment, am decis ca cea mai buna solutie pentru mine este sa emigrez ca sa ma conving daca e sau nu mai bine “dincolo”.
Cu foarte mult noroc, am reusit sa prind o bursa in cadrul Programului de Voluntariat European (European Voluntary Service). Am ales singura unde vreau sa locuiesc, pentru cat timp si ce vreau sa fac acest lucru rezultand in Germania (un orasel numit Saarbrücken), un an de zile si un birou de film care anual organiza un festival de film itinerant. Marturisesc ca timpul petrecut in Saarbrücken trebuie sa fie cea mai frumoasa perioada din anii mei de dupa studentie si pana in momentul in care scriu aceasta mini-biografie. Am calatorit foarte mult (nu mai putin de 14 tari europene), am cunoscut oameni foarte interesanti, am invatat despre viata, diferenta culturala si mentalitati.
In iulie 2005 (da! am stat un pic mai mult de un an), la sfarsitul perioadei de voluntariat, am decis ca nu a sosit inca momentul sa ma intorc in tara. Am obtinut o bursa de la Comisia Europeana care m-a ajutat sa ma stabilesc in Scotia (Glasgow). Timp de 11 luni, am lucrat la filmul meu de debut- documentarul intitulat “Bunicii” (“The Grandparents”)- si am incercat sa invatat scotiana, o limba straina care rareori avea de a face cu engleza. Eforturile mele nu au fost in zadar deoarece in noiembrie 2005, filmul meu a obtinut doua nominalizari la premiile BAFTA- Scotland.
In iulie 2006 tot nu eram pregatita sa ma reintorc in tara. M-am mutat suficient de aproape de scotieni, dar suficient de departe pentru a reincepe sa vorbesc in mod uzual o engleza curata. Dublin este numele noului meu loc de resedinta- mai exact cartierul mereu verde numit Milltown. O minunatie, dar si o intristare de oras din momentul in care descoperi ca foarte multi oameni sunt alienati de job si de Guinness, ca orasul lui Joyce a devenit un Disneyland ultra-scump si cu case noi de o arhitectura ultra-kitsch. Partea buna este ca am avut parte de un job decent si am cunoscut o femeie extraordinara- actrita Rynagh O’Grady- cu care sper sa tin o prietenie pe viata.
In sfarsit, la finele lui martie 2007 m-am reintors in Bucuresti. Dupa o serie de, sa le spun, cochetarii cu producatia de film (de reclama sau de Hollywood) m-am angajat la Media Pro Pictures, unde lucrez si in momentul de fata ca si coordonator de vanzari.
Nu stiu sigur incotro ma va purta viata mai departe, dar stiu ca vreau sa scriu in continuare (proza scurta si romane) si sa realizez filme- mai intai o serie de scurt-metraje.
Doresc sa imi infiintez propriul ONG care sa ajute tinerii talentati din Romania sa participle la diverse programe europene de film. Vreau sa deschid perspectiva de viata a tinerilor, sa le ofer o sansa asa cum mi s-a oferit si mie, dar, nu in ultimul rand, sa ii fac sa inteleaga ca “Tot acasa e mai bine.”
